Pentru a clădi o societate sănătoasă, e important, pe lângă actul de a dărui, să poți să-i înveți pe cei ce fac parte din ea, să-și asigure un viitor și să clădească o viață sănătoasă. De aici a plecat ideea proiectului nostru ce s-a desfășurat pe perioada a două luni, atât în București cât și în Teleorman.

Sesiunile de informare în domeniul sănătății și atelierele de artă, pentru care nu am găsit un acronim, au fost 8 săptămâni în care 200 de copii au învățat despre igienă, prim ajutor, art-terapie, arhitectură, teatru și zumba.

Sesiunile de informare în domeniul sănătății au fost susținute de către 8 voluntari, studenți în cadrul Universității de medicină și farmacie ”Carol Davila” București. 

În fiecare sâmbătă din luna aprilie am mers în satul Vârtoapele de Sus, unde 100 de copii, clasele V-VIII, ne așteptau, dornici să participe la proiect. Studenții de la medicină au împărțit atelierele pe fiecare săptămână. Primul atelier a fost despre igiena corporală, al doilea despre prim-ajutor, al treilea despre violența domestică și drepturile omului, iar al patrulea despre educația sexuală. 

Aceleași ateliere au fost desfășurate, tot pe parcursul lunii mai, în București, pentru copii ce vin la Fundația Joyo.

Luna mai am dedicat-o în întregime artei. Ateliere de teatru, arhitectură, art-terapie, zumba susținute de către voluntari actori, arhitecți, art-terapeuți și coregrafi pentru același număr de copi și în aceleși locții.

Au fost două luni în care am întâlnit copii dornici să cunoască mai mult, dornici să afle lucruri noi, să-și dezvolte creativitatea și să aibă încredere în ei.

Aceste sesiuni se află la prima ediție, dar ne dormi să devină un proiect anual. 

Aceste sesiuni nu ar fi fost posibile fără ajutorul constant a mai bine de 15 voluntari și a sponsorilor noștri: Olympus, Cooperativa FruFru, Transvision Transport, Colgate, Endava și Bella, cărora le mulțumim pentru tot.

Vă lăsăm cu mai multe poze din timpul celor două luni.