Martie este prima luna de primăvară. Ne bucurăm să scăpăm de iarna geroasă și în sfârșit să vedem copacii verzi și cum, ușor, natura prinde viață. Noi avem mai multă energie și creativitate. Am profitat de puseul acesta de energie și am demarat un nou proiect alături de cei de la HP București.
Am dedicat un week-end pentru confecționarea de mărțișoare. Am făcut alături de copiii de la ”Viață și Lumină” (sector 1) și de la ”Adăpostl de zi și noapte” (sector 5) 140 de figurine din pudră de calcar, pe care le-am pus în diferite matrițe. Am așteptat să se usuce, iar apoi am început să le pictăm. Alături de voluntarii noștri și de copilași am reușit să facem cele mai simpatice mărțișoare.
Pentru ca munca celor mici să fie răsplătită, cei de la HP ne-au întins o mână de ajutor. Au realizat un târg intern în cadrul companiei, în care au dat mărțișoarele celor care au vrut să doneze. În urma acestui târg s-a strâns suma de 1240 lei, sumă ce a fost împărțită în mod egal celor două centre.
Din acești bani s-au cumpărat lucruri necesare fiecărui centru, cum ar fi niște perechi de adidași, mâncare și produse de curațat.
Mulțumim din suflet celor de la HP București care sunt alături de noi de fiecare dată când le cerem ajutorul.